X

17 semne că ai un copil superdotat. Cum îl poți ajuta să se dezvolte

Se întâmplă destul de des ca un copil să aibă posibilități și talente ieșite din comun, dar educația, regulile sociale, chiar școala în sine, taie elanul acestuia și-l reduce la nivelul general. Uneori, un copil supradotat se poate manifesta altfel decât ne imaginăm, iar nedescoperit la momentul optim darul se pierde…

Există însă semne că ai un copil supradotat

Un copil supradotat se poate manifesta în cele mai variate domenii, de la muzică la pictură, în științele exacte sau în umane.

Mensa, organizație internațională a oamenilor cu un IQ mult peste medie, a făcut o listă cu cele mai comune abilități ale copilului de la 0 la 4 ani, care pot spune că este vorba despre un copil supradotat. Mensa nu evaluează, de principiu copii sub vârsta de 10 ani, dar în unele cazuri, în organizație au intrat și copii mai mici de 10 ani.

Iată care sunt cele mai clare semne care arată că ai putea avea un copil supradotat, potrivit totuldespremame.ro:

• O memorie neobișnuită și o capacitate de raționament neobișnuită. Este plictist când este pus să repete și să memoreze, pentru că o face cu foarte mare ușurință.

• Abilitatea de a citi la vârste mici. A învățat extrem de ușor să citească.

CITEȘTE ȘI: Oamenii de știință au dat răspunsul: De ce e bine să lași copiii să se joace în zăpadă

• Pasiuni, curiozități și hobby-uri atipice sau neobișnuite. Interesul constant pentru un anume domeniu combinat cu dorința evidentă de a acumula informații și cunoștințe.

• Înțelegerea realității și curiozitate pentru ce se întâmplă în jurul lor.

• Un apetit evident pentru a pune întrebări și dorința de a înțelege diverse situații, fenomene și așa mai departe. Cu alte cuvinte, un copil care pune mereu întrebari, dar dincolo de ”de ce-ul” tipic copiilor.

• Un simț al umorului dezvoltat.

• Interes evident pentru muzică, ureche muzicală și abilități tehnice muzicale.

• Dorința clară de a domina grupul de prieteni, de a impune reguli noi jocurilor, reguli funcționale. Inventează jocuri și face regulile jocurilor când se joacă cu alți copii, reușind să se facă înțeles și ascultat

• Are un vocabular dezvoltat pentru vârsta lui.

CITEȘTE ȘI: Personalitatea copiilor, afectată de ordinea nașterii. Avantajul nebănuit al copilului de mijloc

• Are nevoie de reguli puternice și de autoritate când este vorba de disciplină pentru că este foarte voluntar.

• Are o gândire flexibilă și face asociații neobișnuite.

• Are o mare putere de concentrare, ascultă cu atenție și urmărește concentrat filme sau povești. Capacitatea de concentrare este proporțională cu vârsta. Un copil de 2-3 ani nu poate sta concentrat mai mult de câteva minute, iar un copil de 6-8 ani, circa 30 de minute. Un copil supradotat poate face asta cu ușurință, timp îndelungat. Părinții trebuie să știe că această capacitate de concentrare este un detaliu al personalității și se poate educa (un bunic care spune povești uluitor de frumoase, un film de desene animate foarte muzical și colorat va capta atenția copilului timp îndelungat, fără să fie o dovada că este vorba despre un copil supradotat).

• Dă răspunsuri rapid, unele neobișnuite, dar mereu logice.

• Are metode originale de a rezolva o problemă sau o situație.

• Are o imaginație foarte dezvoltată și o capacitate bună de sinteză.

• Își poate controla emoțiile, se domină pe sine și pe cei din jur. Își controlează bine emoțiile sau nu are emoții la teste sau situații în care este în centrul atenției.

CITEȘTE ȘI: Sfatul psihologilor: Copiii ar trebui puși la muncă. Treburi casnice în funcție de vârstă

• Este un bun comunicator.

Un copil supradotat nu evoluează singur

Trebuie susținut, ghidat, ajutat. Confirmarea faptului că ai un copil supradotat este primul pas dintr-un drum lung. Susținerea unui copil supradotat implică o strategie corectă și resurse financiare. Nu te baza doar pe școală pentru a pune în valoare calitățile copilului. Școala merge de cele mai multe ori pe o strategie medie, vârfurile și elitele având nevoie, pentru a pune în valoare datele naturale, de un mediu atipic, peste ceea ce oferă, de regulă, școala.

Susținerea unui copil supradotat trebuie, spun cei de la Mensa, să urmărească dezvoltarea potențialului nativ pe care copilul îl are, fiind la fel de importanta și dezvoltarea inteligenței emoționale și a abilităților sociale, dar și școlarizarea lor în mediul normal.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro